Cand eram mica, floarea soarelui mi se parea extrem de mare si de neinteles. Poate din cauza ca niciodata nu intelegeam de ce se numeste floare, pentru ca tot ce ajungea la mine era o capatana plina de seminte negre rupta in bucati pe care o ciuguleam ca o vrabiuta hamesita impreuna cu copiii din fata blocului. Ulterior am aflat ca semintele ar fi trebuit culese si puse la prajit cu sare, la cuptor sau in tigaie, dar reteta apartinea unei alte generatii pe care aveam s-o inteleg mai tarziu.
Pe urma, cumva neasteptat, plimbandu-ma prin tara, pe vremea in care nu existau autostrazi si nici trafic, mai ales pe traditionalul drum catre mare cu Dacia 1310 rosie, am descoperit imense campuri galbene, cu un impact vizual ametitor pentru ochi, care m-au facut sa-mi redefinesc notiunea de floarea soarelui. Am inteles fara sa intreb, povestea cu floarea fericita care atata vreme cat soarele o mangaie sta cu privirea recunoscatoare spre el, multumindu-i, iar mai apoi cand vine seara si sursa de lumina este cu totul alta, isi pleaca suparata capsorul si doarme, parand ca pentru ea nu mai are niciun sens sa fie treaza si in picioare pana maine.
Apoi, bineinteles, am descoperit culoarea si pasiunea lui Van Gogh pentru ea, am citit cat insemna si cum o descoperise si mi-am dat seama ca e mai mult decat o floare, sau o planta, sau un camp de flori, sau o culoare. Am realizat ca devenise arta si simbol. Dar mai ales, am realizat ca nu e doar la noi. Si nu numai floarea soarelui nu e doar la noi. Lumea nu se rezuma doar la noi.
Pentru ca in functie de experiente semnificatia aceluiasi lucru se poate schimba, in cazul “Floarea soarelui” ramane definitorie doar asocierea cu primii pasi din copilarie, cu primele amintiri, momentul acela care face ca toate florile soarelui din lume sa fie flori si cea pe care ai constientizat-o tu, prima data, sa fie cea mai speciala din lume, fara grad de comparatie.
Mergeti intr-un camp de floarea soarelui, picioarele or sa va ajute, simtiti radacinile infipte in pamant sau mangaiati-i capsorul care pare parca prea dur, prea nedelicat si intelegeti-i fragilitatea. Iar daca nu aveti niciodata timp pentru asta, faceti rost de o pereche de crocsi galbeni si uitati-va din cand in cand la picioare voastre in timp ce merg relaxate si o sa vedeti ca se poate oricand sa fiti pe un camp.