Minus zece grade. Brazii din fata ferestrei sunt un pic decorati cu zapada cat sa ne aducem aminte cum era in copilarie, daca indraznim sa ne uitam in sus vedem ca e mult cer albastru si ca e un soare nebunesc afara. Imi aduc aminte ce senzatie aveam cand apareau primii fulgi de zapada. Acum ma uit zgribulita la cum viscoleste afara si nu mi-as dori deloc sa fiu acolo, dar deloc. Imi aduc aminte ca obisnuiam sa ma plimb cand ningea abundent si sa ma minunez de cat de frumos se vad fulgii la lumina felinarelor, de sclipirile si reflexiile zapezii, de cat de minunat este cu adevarat sa faci parte din anotimp.

Acum mi-as pune 3 perechi de colanti si 7 hanorace, un fular, geaca, manusi si poate asa m-ati convinge sa crap putin geamul sis a scot nasul afara. Nu ma omor dupa iarna deloc si ma gandesc ce s-a intamplat intre timp de sunt chiar atat de refractara la minunatia alba care schimba complet peisajul.

Trebuie sa-mi fi placut sa ma dau cu sania, sa-mi pun manusile dupa gat, prin geaca, asa cum erau ele legate cu snur, trebuie sa-mi fi placut sa se lipeasca bucati de zapada cu gheata de pantalonii mei de lana, trebuie sa ma fi dat si eu pe gheata…

Unde e toata bucuria asta a iernii? Cumva s-a rupt ceva undeva, dar nu constientizez exact unde.

Acum imi place exact iarna aceea in care eu sunt deja intr-o casa, e caldut si bine, ma uit pe geam la zapada si la cat de frumos s-a asternut ea, pe aragaz colocotesc din tot sufletul niste oale, cu supa buna, sarmale si carne pentru piftie. In cuptor se umfla cozonacul in pene si cineva drag il mai domoleste cu mangaieri de galbenusuri de ou. Iar eu ma duc alaturi sa impodobesc bradul, pentru ca face parte din iarna mea. A, uite, Mosul mi-a adus ce-mi doream… asta inseamna ca a primit scrisoarea de la mine…Pentru ca sunt de culoare violet si comozi si tare, tare caldurosi…

Foto credits: Dimitrie Tucaliuc